Registrul Auto Român R.A.

Web Name: Registrul Auto Român R.A.

WebSite: http://www.rarom.ro

ID:265600

Keywords:

Registrul,Auto,Rom

Description:


Registrul Auto Român

Registrul Auto Român (R.A.R) este organismul tehnic de specialitate desemnat de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii ca autoritate competentă în domeniul vehiculelor rutiere, siguranţei rutiere, protecţiei mediului înconjurător şi asigurării calităţii.

Citește mai mult
Informaţii de Interes Public

Programări

021 9672

Reprezentanțe teritoriale

Reprezentanțe

Informări

IMPORTANT! Se aplică din data de 25.07.2022 în toate reprezentanțele RAR!

Începând cu data de 25.07.2022, Registrul Auto Român aplică prevederile Ordonanței de Urgență a Guvernului nr.120/2021, în baza căreia a fost elaborat Protocolul încheiat cu ANAF, pentru autovehiculele utilizate care provin din state membre UE și pentru care se solicită eliberarea Cărții de Identitate a Vehiculului (CIV) în vederea înmatriculării în România. Astfel, RAR eliberează CIV doar achizitorului intracomunitar, adică persoanei fizice sau juridice care a dobândit autovehiculul dintr-o țară membră UE și care este menționată în documentele de achiziție.

Detalii ->

Nou la Registrul Auto Român

CIV (Cartea de Identitate a Vehiculului) prin curier, la tine acasă!

De luni, 18 iulie 2022, Registrul Auto Român implementează serviciul „CIV prin curier”. Astfel, persoanele care solicită eliberarea Cărții de Identitate a Vehiculului vor putea opta pentru expedierea acesteia la o anumită adresă specificată, prin intermediul unui serviciu de curierat rapid.

Alina Niță, Director General RAR:

Mai exact, când veniți cu autovehiculul la RAR, după identificare și verificare, puteți pleca fără să mai așteptați eliberarea actului (CIV). Îl veți primi prin curier, dacă solicitați acest lucru, în maximum 3 zile lucrătoare, termen care poate fi prelungit doar în situația excepțională în care emiterea CIV este condiționată de răspunsul altor entități externe. RAR NU taxează acest serviciu. Veți plăti doar taxa de curierat la primirea documentelor“.

 Detalii ->

PRECIZĂRI

În contextul interesului deosebit manifestat de mass-media pentru ancheta care vizează presupuse fapte de corupție săvârșite de reprezentanți ai RAR Brașov, Registrul Auto Român face o serie de clarificări.

Acțiunile de astăzi ale anchetatorilor reprezintă o continuare a investigațiilor începute în decembrie 2021, care vizează și numeroase persoane care nu au nicio legătură cu instituția noastră.

În ceea ce ne privește, până în acest moment, cercetarea vizează 4 persoane, angajați ai RAR Brașov, cărora contractul de muncă le-a fost suspendat încă din decembrie anul trecut, imediat după declanșarea anchetei.

Detalii

RAR eXpert – cea mai nouă activitate a Registrului Auto Român

Registrul Auto Român vă poate garanta că autovehiculul pe care vreți să îl cumpărați este în regulă, în sensul că identitatea acestuia este cea reală, stabilită de producător!

Două din zece mașini care se prezintă la Registrul Auto Român au probleme de identificare. De la cele mai simple, cum ar fi serii de motor ilizibile, lipsa codului de motor sau lipsa plăcuței producătorului, până la cele mai grave precum modificarea seriei de caroserie/șasiu. O parte dintre aceste deficiențe reprezintă motive întemeiate de a refuza să achiziționați un autovehicul utilizat. Neconformitățile legate de elementele de identificare pot determina respingerea definitivă a mașinii la RAR și blocarea acesteia, de regulă fără posibilitatea readmiterii în circulație.

Începând de astăzi la RAR Grivița (sediul central al instituției) puteți veni cu autovehiculul pe care intenționați să îl achiziționați pentru o verificare amănunțită. RAR dispune de expertiza necesară identificării situațiilor care pot face diferența atunci când scoateți banii din buzunar să vă luați o mașină.

Detalii

Suntem vigilenți în ceea ce privește activitatea de taxi pe drumurile publice

Conform legislației în vigoare, (Legea 66/23.03.2022 publicată în M.O. 283/2022) Registrul Auto Român NU emite CERTIFICATUL DE AGREARE TAXI dacă mașinile în cauză au pe geamuri folii sau alte tratamente chimice (vopsea) care obturează vizibilitatea.

Există însă și particularitatea ca geamurile laterale spate și luneta, care NU fac parte din câmpul principal de vizibilitate, să poată avea o transparență mai redusă, însă doar dacă geamul respectiv a fost omologat ca atare de fabricant.

Detalii

https://www.recensamantromania.ro/https://autorecenzare.insse.ro/

INFORMARE IMPORTANTĂ!

Ca urmare a deciziei autorităților de a nu mai prelungi starea de alertă pe teritoriul României, obligativitatea prezentării certificatului verde la intrarea în instituțiile publice NU mai este în vigoare începând din data de 9 martie 2022.

Astfel, în reprezentanțele Registrului Auto Român nu mai este solicitat respectivul document.

Totodată, conform noilor reglementări, purtarea măștii de protecție în spațiile închise are statut de recomandare.

Vă mulțumim că ne-ați ajutat să respectăm regulile sanitare în această perioadă dificilă!

La debutul primăverii, înregistrăm o premieră la Registrul Auto Român! O doamnă a preluat conducerea instituției!

Doamna Alina Niță este noul director general al RAR. Alina Niță este în echipa Registrului Auto Român de 7 ani, iar în ultimii doi a fost director economic. De profesie economist, este determinată să-și concentreze acțiunile de management asupra digitalizării, debirocratizării și gestionării instituției din punct de vedere economic, într-un context dificil, generat de acutizarea problemelor din piața auto.

“Sunt adepta comunicării transparente și a identificării soluțiilor aplicabile cu celeritate. Mă voi implica activ, împreună cu colegii mei experimentați din zona tehnică, pentru ca Registrul Auto Român să garanteze prin toate pârghiile creșterea siguranței în trafic. După 7 ani în RAR, știu ce așteptări au oamenii care ne trec pragul și nu voi ezita să dovedesc că respectul pentru clienți, profesionalismul angajaților și calitatea activităților prestate sunt o normalitate. Despre toate proiectele care îmi vor defini mandatul de director general vă voi informa constant. Până atunci, vă doresc o primăvară plină de speranță!”

Cu prețuire,
Alina Niță
Director General al Registrului Auto Român

Detalii

Anunț privind eliberarea avizului de mediu pentru P.U.Z. - R.A.R. Cluj și Centru zonal

REGISTRUL AUTO ROMÂN- R.A., în calitate de titular, anunță publicul interesat asupra declanșării etapei de încadrare, conform H.G. nr. 1076/2004, în vederea obținerii avizului de mediu pentru “P.U.Z. pentru construire sediu reprezentanța R.A.R. Cluj și Centru zonal, copertină auto, cabină poartă, căi de acces auto și pietonale, sistematizare verticală, amenajări exterioare, împrejmuire, branșamente la utilități și organizare șantier” în comuna Apahida, str. Libertății, fn, CF nr. 64925, jud. Cluj.

Prima versiune a P.U.Z. poate fi consultată la sediul Registrul Auto Român – R.A. în GILĂU, DN 1- E 60, nr. 1A, județul Cluj în zilele de luni – vineri, între orele 8:00 – 16:00, din data 25.11.2021.

Publicul interesat poate transmite, în scris, comentarii și sugestii, până la data de 27.12.2021, la APM Cluj, Calea Dorobanților nr. 99, blocul 9B, cod 400609, tel. 0264 – 410722, fax 0264 – 412914, e-mail: office@apmcj.anpm.ro

NOU! Răspunsuri pentru întrebările frecvente despre reglementările privind dimensiunile anvelopelor

Registrul Auto Român vine în întâmpinarea deținătorilor de autovehicule care au nelămuriri cu privire la prevederile legale care reglementează montarea diferitelor tipuri de anvelope sau înscrierea acestora în CIV. Am răspuns câtorva întrebări frecvente cu privire la acest subiect, dar detalii și despre alte aspecte tehnice găsiți în categoria special dedicată: https://www.rarom.ro/?cat=12.


Pot utiliza anvelope de iarnă cu indici de viteză mai mici decât cei menționați în cartea de identitate a vehiculului (CIV)?

Da, Regulamentul (UE) nr. 458/2011 privind montarea anvelopelor prevede că, în cazul unei anvelope de iarnă, simbolul categoriei de viteză poate fi inferior inclusiv celui corespunzător vitezei maxime proiectate a vehiculului (dar nu mai mic decât Q – corespunzător vitezei maxime de 160 km/h).

În astfel de cazuri, utilizatorul trebuie sa amplaseze în interiorul vehiculului, într-un loc permanent vizibil pentru conducătorul auto, o etichetă de avertizare privind viteza maximă de rulare permisă de anvelopele pentru zăpadă montate. În consecință, un vehicul poate fi echipat cu anvelope pentru zăpadă, chiar și cu indici de viteză diferiți de cei aferenți anvelopelor de vară, fără a fi necesară evidențierea acestui fapt în CIV, cu respectarea cerințelor menționate mai sus.

În consecință, un vehicul poate fi echipat cu anvelope pentru zăpadă chiar și cu indici de viteză diferiți de cei aferenți anvelopelor de vară, fără a fi necesară evidențierea acestui fapt în CIV, cu respectarea cerințelor menționate mai sus.


Pot să înscriu în cartea de identitate a vehiculului (CIV) și alte dimensiuni de anvelope?

Registrul Auto Român (RAR) înscrie în CIV anvelopele prevăzute în dosarul de omologare CE de tip al vehiculului pentru varianta/versiunea corespunzătoare, dimensiuni la care valoarea combinată a emisiilor de CO2 este cea declarată în certificatul de conformitate.

Pentru menționarea în CIV a altor dimensiuni, care au fost precizate de producător pe altă versiune din cadrul variantei, autovehiculul va fi supus reomologării.

În cazul în care se dorește echiparea cu anvelope de alte dimensiuni, care nu au fost prevăzute în documentele de omologare, autovehiculul va fi supus reomologării, care va fi acordată numai în urma efectuării cu succes a unor încercări la Laboratorul de Încercări Vehicule şi Componente al RAR Bucuresti.

Verificarea celor prezentate mai sus se efectuează la una dintre reprezentanțele RAR, în urma identificării vehiculului.


De ce nu sunt menționate în cartea de identitate a vehiculului (CIV) toate anvelopele înscrise pe eticheta aplicată de producător?

Dimensiunile anvelopelor înscrise pe eticheta care furnizează valorile presiunilor de umflare la rece recomandate de producător pentru pneuri, în condiții de operare specifice, sunt corespunzătoare inclusiv altor variante/versiuni din cadrul tipului tehnic al vehiculului, neputând fi menționate în mod automat în CIV.

Verificarea posibilității înscrierii altor dimensiuni de anvelope în CIV se efectuează la una dintre reprezentanțele RAR, în urma identificării vehiculului.

Referitor la dotarea autovehiculelor cu panouri despărțitoare la interior, facem următoarele precizări:

Registrul Auto Român înțelege necesitatea unei protecții adecvate a participanților la trafic în această perioadă, atât a conducătorilor auto, cât și a pasagerilor, motiv pentru care recomandă utilizarea unor soluții temporare ușoare, dar eficiente în contextul dat, care să respecte următoarele cerințe:
– Sunt utilizate materiale ușoare, transparente, flexibile;
– Montajul pe vehicul nu implică utilizarea unui cadru solid;
– Fixarea se realizează prin mijloace nepermanente (soluții tip Velcro sau adezive) care să permită demontarea facilă în vederea igienizării;
– Montajul nu trebuie să afecteze integritatea structurală a vehiculului și nici să interfereze cu vreun echipament de siguranță montat de producător, de ex. centuri de siguranță, airbag etc. Suportul tetierelor poate fi totuși utilizat pentru fixare/susținere.

Detalii

Informații BREXIT

Detalii

Stimați clienți,

Vă informăm că, în conformitate cu prevederile legale, RAR nu poate elibera documentele necesare înmatriculării în România pentru vehicule care au fost scoase din uz.

Prin urmare, RAR recomandă cumpărătorilor de vehicule utilizate, provenite din alte state, să nu le achiziționeze fără documentele necesare înmatriculării. De asemenea, este necesar să verificați, la momentul achiziționării vehiculelor, că documentele de înmatriculare nu sunt alterate cu intenția de a ascunde statutul de vehicul scos din uz (de exemplu: prezintă ștersături, zone acoperite cu diverse etichete etc.) sau că nu conțin mențiuni din care rezultă scoaterea din uz a acestora.

Detalii

NOU LA RAR!
De astăzi aflați și istoricul de daune al vehiculelor!

Registrul Auto Român oferă clienților săi, începând de astăzi, date despre daunele vehiculelor înmatriculate în România. Mai exact, în doar câteva minute, puteţi afla informaţii despre majoritatea vehiculelor pentru care au fost înregistrate oficial, la societățile de asigurări, avarii produse pe teritoriul României. 

Detalii

Extinderea valabilității certificatelor de atestare ale inspectorilor ITP și ale conducătorilor de ateliere auto

ANUNŢ FOARTE IMPORTANT

Având în vedere situația specială existentă, în vederea limitării deplasărilor și a contactelor personale, programele de reatestare a inspectorilor ITP și a conducătorilor de ateliere auto au fost suspendate pentru o perioadă de 3 luni.

Pentru ca această suspendare să nu afecteze activitatea stațiilor ITP și a atelierelor auto, la propunerea RAR, ministrul transporturilor, infrastructurii și comunicațiilor a adoptat Ordinul nr. 766/11.03.2020, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 214/17.03.2020, prin care se extinde valabilitatea certificatelor de atestare ale inspectorilor ITP și ale conducătorilor de ateliere auto cu 3 luni.

În consecință, toate certificatele de atestare ale inspectorilor ITP și ale conducătorilor de ateliere auto emise până la data de 16.03.2020 își extind valabilitatea cu 3 luni de la data expirării înscrisă în certificatul existent.

Nu vor fi emise noi certificate și nu vor fi modificate cele existente, extinderea efectuându-se informatic.

Nu este necesară contactarea RAR în vederea extinderii valabilității; în cazul apariției unor probleme legate de acest aspect se va contacta personalul RAR – Compartimentul Evaluare și Instruire Personal prin mijloacele de contact prevăzute pe site-ul RAR www.rarom.ro, la rubrica Informatii utile / Atestarea inspectorilor ITP; Reatestarea inspectorilor ITP, respectiv Informații utile / Atestări conducători ateliere.

După expirarea valabilității extinse, se va proceda la reatestare în conformitate cu procedurile existente (disponibile la adresele indicate mai sus).

Unde se regăsesc NORMELE DE POLUARE în CIV

În contextul dezbaterilor din spațiul public, referitoare la posibilitatea introducerii unor taxe pentru circulația pe anumite sectoare de drum din Capitală în funcție de emisiile poluante, Registrul Auto Român face precizări cu privire la modul în care puteți identifica norma de poluare a vehiculului dumneavoastră.

Având în vedere că există mai multe tipuri de cărți de identitate (CIV), vom explica diferitele situații care pot apărea.

Detalii

RAR lansează aplicaţia „ISTORIC VEHICUL”!

Puteţi afla în timp real informaţii esenţiale despre un vehicul
înregistrat în baza noastră de date.

Aplicaţia dezvoltată de RAR se accesează GRATUIT!

Începând de astăzi, orice persoană care deţine sau intenţionează să achiziţioneze un vehicul poate verifica istoricul acestuia (condiţia fiind ca maşina să fi trecut cel puţin o dată pe la RAR), prin accesarea site-ului oficial al Registrului Auto Român www.rarom.ro.

Datele se obţin dacă solicitantul introduce în aplicaţia „ISTORIC VEHICUL” adresa de email şi numărul de identificare al vehiculului în cauză (seria de caroserie/şasiu). Aplicaţia va genera un cod de acces, îl va expedia pe adresa de email introdusă şi, după validarea lui, va furniza către aceeaşi adresă de email informaţiile pe care le-am considerat utile pentru deţinătorul sau viitorul deţinător al unui vehicul.

Detalii

INFORMARE IMPORTANTĂ!

Vă aducem la cunoştinţă că, în ultima perioadă, s-au primit la unele reprezentanţe ale Registrului Auto Român (RAR) solicitări pentru emiterea documentelor necesare înmatriculării în România a unor vehicule provenite din state membre UE, pentru care s-a constatat că există informaţii privind dezmembrarea acestora.

Spre exemplu, vehicule provenite din Germania care au înscrise în documentele de înmatriculare menţiuni precum „VERWERTUNGSNAGHWEIS LAG VOR” sau altele similare care conţin termenul „VERWERTUNGSNAGHWEIS”.
Conform prevederilor legale în vigoare, RAR nu poate elibera documentele necesare înmatriculării în România pentru asemenea vehicule.

În acest sens RAR recomandă cumpărătorilor de vehicule utilizate, provenite din alte state să NU le achiziţioneze fără documente de înmatriculare. De asemenea, este necesar ca aceştia să verifice, la momentul achiziţionării vehiculelor, ca documentele de înmatriculare nu sunt alterate cu intenţia de a ascunde statutul de vehicul scos din uz în vederea dezmembrării (de exemplu: prezintă ştersături, zone acoperite cu diverse etichete etc.) sau că nu conţin menţiuni referitoare la scoaterea din uz în vederea dezmembrării.

Biroul de presă

Utilizarea pentru informarea consumatorilor a valorilor consumului de carburant şi ale emisiilor de CO2 ale autovehiculelor

Prin HG nr 343/2004, care transpune Directiva 1994/94/CE, a fost stabilită obligaţia informării consumatorilor cu privire la consumul de carburant şi emisiile de CO2 ale autoturismelor şi autoutilitarelor uşoare noi puse la vânzare.

În cursul anului 2017 a intrat în vigoare o nouă procedură mai realistă de testare pentru măsurarea emisiilor de CO2 şi a consumului de carburant al acestor autovehicule (WLTP), care înlocuieşte procedura NEDC utilizată anterior; din acest motiv, pentru o perioadă redusă de timp va exista o suprapunere a datelor respective (vor exista autovehicule omologate conform procedurii NEDC şi autovehicule omologate conform procedurii WLTP).

Se precizează faptul că valorile emisiilor de CO2 şi ale consumului de carburant folosite pentru informarea consumatorilor sunt valori măsurate în conformitate cu procedura de testare pe stand a autovehiculelor respective (după caz, NEDC sau WLTP); ele nu reprezintă valorile obţinute în condiţii de circulaţie reală.

Pentru această perioadă de tranziţie este important să se clarifice care valori trebuie utilizate în scopul informării consumatorilor, pentru a se asigura că informaţiile destinate consumatorilor rămân comparabile pentru toate autovehiculele noi şi pentru toate statele membre ale Uniunii Europene.

În acest scop, Comisia Europeană a elaborat Recomandarea (UE) 2017/948 a Comisiei din 31 mai 2017 privind utilizarea valorilor consumului de carburant şi ale emisiilor de CO2 omologate de tip şi măsurate în conformitate cu procedura de testare a vehiculelor uşoare armonizată la nivel mondial atunci când informaţiile sunt puse la dispoziţia consumatorilor în temeiul Directivei 1999/94/CE a Parlamentului European şi a Consiliului.

ITP diferenţiat în România!

*Autoturismele noi – primul ITP la 3 ani
*ITP anual începând de la 12 ani vechime

Registrul Auto Român avansează legislativului două propuneri de efectuare a ITP menite să sporească siguranţa în trafic.

1.Registrul Auto Român va propune, ca o măsură de sporire a siguranţei rutiere, în actualul context al evoluţiei parcului auto naţional, creşterea frecvenţei de efectuare a ITP pentru autoturisme începând cu vechimea de 12 ani, de la 2 ani cât este în prezent la 1 an.
Instituţia noastră a fost şi va rămâne permanent foarte atentă la evoluţia şi la starea tehnică a parcului auto activ din Romania şi cu precădere la tendinţele actuale generate de eliminarea timbrului de mediu.

2. Legat de acelaşi subiect al frecvenţei de efectuare a ITP pentru vehicule, dar în contrapondere cu prima măsură anunţată, RAR are în vedere şi mărirea termenului de efectuare a primului ITP pentru autoturismele noi (M1). Astfel un autoturism nou achiziţionat va efectua primul ITP la 3 ani si nu la 2 cum este în prezent. Această diferenţiere legată de primul ITP este deja implementată pentru vehiculele utilitare uşoare cu MTMA mai mică cel mult egală cu 3.5 t (N1) care efectuează primul ITP la 2 ani iar ulterioarele anual.

1. Referitor la propunerea ca ITP să fie efectuat la 1 an pentru autoturismele începând cu vechimea de la 12 ani, RAR a efectuat o serie de statistici ca bază argumentativă. Conform acestora, vârsta medie a vehiculelor ce compun acest parc activ, se situează pe un trend crescător începând încă din anul 2009 când această valoare era de 8,63 ani, ajungând anul trecut la valoarea de 12,06 ani.
Tocmai de aceea Registrul Auto Român, ca organism şi serviciu tehnic, consideră oportună şi chiar obligatorie manifestarea unui anumit tip de reacţie, de natură tehnică, de menţinere sub control a stării tehnice a parcului auto naţional, de conservare şi chiar de reducere ulterioară a vechimii medii a acestuia.
Această abordare nu exclude, evident, măsuri şi reacţii diverse pe care alte autorităţi sau instituţii ale statului pot să le aibă mai devreme sau mai târziu.
Este de remarcat că propunerea noastră de îndesire a ITP este permisă de legislaţia europeană, care stabileşte doar cerinţe minimale pentru ITP inclusiv în ceea ce priveşte categoriile de vehicule supuse inspecţiilor cât şi în ceea ce priveşte frecvenţa acestora. Mai mult chiar, această vechime de 12 ani este confirmată de o prevedere similară (opţională) a noii Directive 2014/45/UE ce va intra în vigoare din mai 2018 şi care dă posibilitatea statelor membre de a introduce inspecţii suplimentare inclusiv pentru vehiculele care depăşesc 160.000 km rulaţi.

Astfel, relativ la această prevedere, pentru o aplicare mai facilă şi obiectivă, fără influenţe din partea unor elemente ce pot fi supuse fraudării (odometru), prin raportare la parcursul mediu anual general al autoturismelor în România – care este de 12.976 km, conform celor mai recente sondaje şi studii realizate de RAR privind parcursurile medii anuale pe categorii şi subcategorii de vehicule – se obţine valoarea de 12,3 ani.

De asemenea, conform datelor furnizate de analizele statistice realizate de RAR ulterior activităţilor de Control Tehnic în Trafic (CTT) şi Supraveghere a staţiilor autorizate de ITP, tot acest prag de aproximativ 12 ani vechime este cel de la care vehiculele analizate înregistrează procente de neconformitate mai mari decât procentul mediu calculat.

Este important de remarcat că această abordare referitoare la creşterea frecvenţei de efectuare a ITP pentru vehiculele mai vechi nu este una nouă, ea fiind chiar una dintre strategiile importante de creştere a nivelului de conformare tehnică a vehiculelor pe durata utilizării, inserate într-un studiu din anul 2007 comandat de Comisia Europeană şi realizat de un consorţiu internaţional condus de CITA şi din care au făcut parte organisme de cercetare, instituţii academice şi consultanţi independenţi.

De asemenea, această îndesire a ITP-urilor succesive până când devin anuale, nu este o practică izolată la nivel european. Dimpotrivă, luând în considerare informaţiile colectate şi disponibile în cazul a 13 din 23 de state care au furnizat aceste date, se înregistrează o creştere a frecvenţei de efectuare a ITP până la 1 an începând cu vechimi ale vehiculelor care pornesc de la 3 ani (Letonia) şi pot ajunge la 11 ani (Spania). Alte exemple: Austria-6, Belgia-5, Luxemburg-4.5, Olanda-9 (benzină)/4 (motorină), Polonia-6, Portugalia-9, UK-4, Slovenia-8, Suedia-7, Finlanda-6, Islanda-9.
Aşadar acestea ar fi, pe scurt, argumentele pentru care RAR intenţionează să facă această propunere de modificare legislativă. Masurile ar urma să fie implementate din 2018.

2. În privinţa propunerii RAR ca pentru autoturismele noi primul ITP să fie făcut la 3 ani, aceasta se încadrează printre măsurile de relaxare a activităţilor de ITP, este conformă cu practicile europene, nu afectează esenţial, conform evaluărilor realizate de alte SM, nivelul de siguranţă rutieră, având în vedere că cei mai mulţi producători au extins garanţiile acordate vehiculelor noi şi au implementate pârghii importante de ţinere sub control strict al verificărilor obligatorii impuse în această perioadă, are rolul de a încuraja achiziţia de vehicule noi dar şi de a testa impactul acestei măsuri de relaxare la nivel naţional în vederea calibrării introducerii unor eventuale alte asemenea prevederi legale, în viitor.

Conform propunerii RAR, schema de efectuare a ITP ar urma să fie următoarea:
– Autoturisme: 3-2-2-2-2-1-1- (ani)

Schema de efectuare a ITP aplicabilă deja pentru:
– Utilitare uşoare: 2-1-1- (ani)

OMOLOGAREA INDIVIDUALĂ A AUTOUTILITARELOR N1
REZULTATE DIN CONVERSIA AUTOTURISMELOR M1

Legislaţia naţională intrată în vigoare la data de 4.10.2013, nu mai permite, începând cu această dată, conversia autoturismelor (categorie de omologare M1) în autoutilitare (categorie de omologare N1), cu următoarea excepţie:

Omologarea unui vehicul din categoria N1 obţinut prin modificarea unui vehicul din categoria M1 este admisă numai dacă:
– vehiculul din categoria M1 supus modificării este derivat dintr-un vehicul din categoria N1; şi
– vehiculul final din categoria N1 respectă cerinţele în vigoare pentru încadrarea în categoria N1.
Prin vehicul din categoria M1 derivat din categoria N1 se înţelege acel vehicul a cărui parte anterioară montantului caroseriei aflat în spatele geamurilor laterale faţă (montantul B) este identică cu cea a unui tip de vehicul preexistent din categoria N1 având o caroserie tip BB (furgon) fără geamuri laterale în spatele montantului B.

Pot fi întâlnite următoarele 2 situaţii în care conversia M1 – N1 şi omologarea individuală în România sunt legal posibile:
1. Autovehicule M1 care sunt derivate din autovehicule N1, precum VW Transporter, VW Caddy, Renault Kangoo, Citroen Berlingo, Mercedes Benz Vito, Fiat Doblo etc. Acestea pot fi modificate din categoria M1 în categoria N1, dacă îndeplinesc condiţiile tehnice pentru încadrarea în categoria N1 (număr de locuri, structură de protecţie a ocupanţilor împotriva deplasării mărfurilor etc.).
2. Autovehicule utilizate importate care nu sunt derivate din autovehicule N1, dar care au fost omologate individual în categoria N1 în ţara de provenienţă, anterior datei de 4.10.2013. Este cazul cel mai frecvent întâlnit. Aceste autovehicule pot fi omologate legal în România în baza prezentării unei dovezi scrise privind înmatricularea în categoria N1 anterior acestei date. Dovezile scrise pot fi: certificat de înmatriculare în categoria N1 datat anterior datei de 4.10.2013, inspecţie tehnică anterioară cu menţionarea categoriei N1, înscris obţinut de la autoritatea de înmatriculare din ţara de origine care atestă încadrarea în categoria N1 anterior datei menţionate, certificare de la constructor / carosier privind data efectuării conversiei. Aceste omologări nu pot fi refuzate, întrucât condiţiile tehnice aplicabile în România la data omologării acestor autovehicule în ţara de origine nu cuprindeau interdicţia menţionată. Omologarea este condiţionată de conformitatea cu condiţiile tehnice aplicabile şi de starea tehnică a autovehiculului.

Semnalăm situaţia autovehiculelor pentru care constructorii au obţinut omologări comunitare de tip atât în categoria M1, cât şi în categoria N1, deşi tipul de bază este cel omologat în categoria M1 (de exemplu Porsche Cayenne). În aceste cazuri, dacă autovehiculul prezentat este omologat comunitar de tip în categoria N1, nu poate fi refuzată încadrarea în categoria N1, întrucât România, în calitate de stat membru al UE, este obligată să recunoască omologările comunitare de tip aşa cum au fost ele acordate. Dacă însă autovehiculul prezentat este omologat în categoria M1, nu poate fi reomologat în România în categoria N1, chiar dacă tipul respectiv are omologare şi în categoria N1, întrucât în acest caz este necesară reomologarea individuală care intră sub interdicţia menţionată mai sus.

Referitor la amenajarea interioară a autovehiculelor N1 provenite din M1 omologate individual, aceasta nu este identică cu amenajarea interioară a autovehiculelor M1, cel puţin din următoarele puncte de vedere:
• Numărul de locuri este obligatoriu mai mic în configuraţia N1 decât în configuraţia M1. În multe cazuri, autovehiculele N1 sunt echipate numai cu locurile din faţă.
• Existenţa obligatorie a unei structuri interioare de protecţie a ocupanţilor împotriva deplasării mărfurilor (panou de protecţie).
• Existenţa obligatorie a unei podele plate în spaţiul destinat transportului mărfurilor.
• Existenţa (facultativă) a unor protecţii pentru geamurile aflate în compartimentul pentru marfă.

Aplicarea plăcuței cu dimensiuni și mase pe vehicule (OMT 1640/2012)

Conform OMT 1640/2012, întreprinderile care efectuează transport în cont propriu şi operatorii de transport trebuie să-şi doteze vehiculele pe care le deţin cu plăcuţe din care să rezulte dimensiunile şi masele maxime autorizate ale fiecărui vehicul.

Potrivit OMT 788/2013, termenul prin care devine obligatorie dotarea cu plăcuţe va fi 01.01.2014. Sunt exceptate anumite tipuri de transporturi prevăzute la art.19 a OG nr.27/2011 privind transporturile rutiere.

Detalii

Comunicate de presă

CIV (Cartea de Identitate a Vehiculului) prin curier, la tine acasă!

Nou la Registrul Auto Român De luni, 18 iulie 2022, Registrul Auto Român implementează serviciul „CIV prin curier”. Astfel, persoanele care solicită eliberarea Cărții de Identitate a Vehiculului vor putea opta pentru expedierea acesteia la o anumită adresă specificată, prin intermediul unui serviciu de curierat rapid. Alina Niță, Director General RAR: „Mai exact, când veniți cu autovehiculul […]

Detalii

RAR eXpert – cea mai nouă activitate a Registrului Auto Român

Registrul Auto Român vă poate garanta că autovehiculul pe care vreți să îl cumpărați este în regulă, în sensul că identitatea acestuia este cea reală, stabilită de producător! Două din zece mașini care se prezintă la Registrul Auto Român au probleme de identificare. De la cele mai simple, cum ar fi serii de motor […]

Detalii

Ieftin și rapid – sloganul perfect ca să fii atras și păcălit într-un service auto neautorizat!

Registrul Auto Român este cu ochii pe cei care prestează activități de reparații auto, însă o fac în afara legii și în condiții care nu pot garanta siguranța lucrărilor de reparație. Aproape 1000 de ateliere de reparații din toată țara au fost controlate de inspectorii RAR în ultimele 3 luni, în cadrul unor acțiuni complexe. […]

Detalii

Noutăți legislative

Publicare OMTI nr. 1.218/2022

Publicare Lege nr. 139/2022

Publicare Regulament delegat (UE) 2022/545

Publicare Regulament delegat (UE) 2022/518

Publicare OMTI nr. 252/2022

Sediul central

Calea Griviţei
nr. 391A, sector 1,
Bucureşti, cod 010719

Operator de date cu caracter personal nr. 1253

Nr. 272 / Iulie-August 2022

Test

Volvo XC40 Recharge Twin Electric

www.autotestmagazin.ro

Interviu

Iuliana Pepene

www.autotestmagazin.ro

Eveniment

Porsche Experience

www.autotestmagazin.ro

Ingineria automobilului
Nr. 63 / mai 2022

Supliment trimestrial al revistei Auto Test

Deformarea structurilor autovehiculelor în caz de impact axial

Analiza defecțiunilor la sistemele de frânare ale vehiculelor comerciale grele

Influența vibrațiilor și a șocurilor generate de denivelările căilor de rulare asupra membrilor echipajului

Performanțele dinamice la motoarele diesel supraalimentate cu compresoare axiale acționate electric

Realizat în colaborare cu SIAR

Întrebări frecvente

Cum să obţin autorizarea unei Staţii de Inspecţie Tehnică Periodică a vehiculelor rutiere conform RNTR-1?

Pot sa efectuez în România ITP pentru un vehicul înmatriculat în alt stat?

Cum să procedez pentru menţionarea în CIV a dimensiunilor unor anvelope opţionale?

Trebuie să obțin Certificatul de Autenticitate în cazul în care doresc să achiziționez un autovehicul înmatriculat în România?

Ce condiții trebuie să fie îndeplinite pentru a obține CIV în cazul unui vehicul cu postul de conducere amplasat în partea dreaptă?

În cazul în care nu este corectă valabilitatea ITP în baza de date RAR (interogare pe site) sau Anexa certificatului de înmatriculare/înregistrare nu este corect completată, cum se procedează?

În cazul în care numărul de înmatriculare al vehiculului nu este corect menţionat în Certificatul de ITP, cum se procedează?

Cum trebuie procedat în cazul pierderii, furtului sau distrugerii cărţii de identitate a vehiculului?

Cum să procedez dacă am schimbat culoarea vehiculului?


Guvernul României
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii

http://www.conect.gov.ro

Recensământul
populației și locuințelor


Sistemul Naţional Unic
pentru Apeluri de Urgenţă




Soluţii la probleme legate de
drepturile dvs. europene

http://www.mae.ro
https://ec.europa.eu
This webpage is part of an
EU quality network


Informații BREXIT

Membru al Comitetului Internaţional pentru Inspecţii Tehnice Periodice - CITA Membru asociat al Uniunii Internaţionale a Transporturilor Rutiere Membru al Asociaţiei Române pentru Calitate (ARC), afiliat la European Organisation for Quality (EOQ) RAR este desemnat de Legea 78/2021 pentru Certificare de Produse şi Servicii Serviciu tehnic notificat la Secretariatul General al ONU Autoritate de omologare şi Serviciu tehnic notificat la Comisia Europeană

Urmăriți-ne și pe

Copyright © 1999-2022.
Registrul Auto Roman R.A.
Informații utile
Întrebări frecventeReglementăriAtestarea inspectorilor ITP; Reatestarea inspectorilor ITPAtestări conducători ateliereVerificare ITPIdentificare normă poluarePlăcuţe – dimensiuni şi maseInformații BREXITInformaţii MediuInformaţii achiziţii publiceInformaţii financiareLegături utile
Resurse
Certificare/Înregistrare şi AutorizareCertificare produseOmologare de tipPoluare şi Consultanţă TehnicăAtestări personalCertificat de Inspecţie Tehnică Periodică
Despre noi
Despre noiConducerea R.A.R.Consiliul de administraţieOrganizareȘefi ReprezentanțeDepartamenteTermeni şi condiţiiPrelucrarea datelor cu caracter personalGalerie FotoTransparențăBirou de presăRevista Auto TestCariere
Contact
ContactReprezentanțeProgramăriPetiţii şi reclamaţiiÎntrebări şi sugestii

TAGS:Registrul Auto Rom

<<< Thank you for your visit >>>

Websites to related :
Autoworld

   Programare se

Emilia Romagna DAB

  Home PageLa copertura attuale delle trasmissioni radiofoniche digitali Dab+
del mux Emilia Romagna Dab
La copertura si riferisce all'impianto di tras

Marina Crescenti &#8211; Autrice

  Skip to content

Autoagregáty.cz - Prodej a serv

   Menu Úvod O firmě

Startseite - auto-mat.ch

  RechtSicherheitPilotTechnikWirtschaftGesellschaft Über unsFAQ Über unsFAQ RechtSicherheitPilotTechnikWirtschaftGesellschaft Das Webportalfür einea

Laundromat in Miami, FL - Coin &

  Sign UpMy Account Schedule Pickup DashboardManage AccountSchedule a Pickup&#9776;MENU(786) 534-84447AM - 11PM1360 SW 8th street Miami, FL 33135Schedu

Media Strom | Αρχική Σε

  ΣτρώματαOι συλλογές μαςΤο στρώμα μουΒρεφικά στρώματαΜαξιλάριαΌλα τα μαξιλάρια ύ

WHERE ARTISTS GET PROMOTED - Mob

  Join The Mob
We&#8217;re looking for motivated, outgoing content creators, writers and photographers to join the mob! Click here to find out how!Com

Cazoo: Il modo migliore per comp

  .css-mr86mw{-webkit-text-decoration:none;text-decoration:none;}.css-dee82n{margin:0;font-family:"AssistantVariable",sans-serif;font-weight:400;font-si

Romano House | Hotel 4 Stelle Ca

  

ads

Hot Websites