Revista-bac

Time 2021-10-16 18:08:00

Web Name: Revista-bac

WebSite: http://revista-bac.blogspot.com

ID:205225

Keywords:

Revista,bac,

Description:

keywords:
description:

Revista-bac

sâmbătă, 22 martie 2014 Eugen Lovinescu si modernismulMODERNISMUL INTERBELIC- etimol. derivat de la "modern"; lat. modernus =recent, nou.A aparutca urmare a tezelor lui Eugen Lovinescu, asupradezv. literaturii. Modernismul se refera la principalele elemente innoitoare inpoezie, proza si critica lit., pe care doctrina lovinesciana le propune inprimele decenii ale sec. XX.Modernismul reuneste unele grupari, directii si orientariestetice, care apar in lit. romana in aceasta perioada, conturandu-se ca omanifestare artistica ampla, nu numai in domeniul literaturii, ci in arta, ingenere.1. In sens restrans, termenul desemneazamiscarea literara constituita in spatiul hispano- american la sfarsitul sec. alXIX-lea, in jurul poetilor Ruben Dario si Antonio Machado, miscare orientandpoezia spre o estetica a sinceritatii si rafinamentului.2. In senslarg,modernismiulreprezinta o manifestare radicala,indrazneata, a celor mai recente forme de expresie in planul creatiei. Esteopus traditionalismului.Tendinta modernista sustine:- sincronizarea lit. nationale cu lit. Europei - promovareatinerilor scriitori - teoria imitatiei - eliminarea decalajului in cultura(depasirea spiritului provincial) - necesitatea innoirii - spiritul veacului -trecerea de la o literatura cu tematica rurala la o lit. de inspiratie urbana -evolutia poeziei de la epic la liric - intelectualizarea prozei si poeziei -dezv. romanului psihologic, analitic, prin prelucrarea unor forme moderneLui Lovinescu ii revine meritul de a fi actionat in directiaadaptarii modernismului la specificul culturii si civilizatiei romanesti.Factorul decisiv, in acest sens, il constituie elaborarea conceptului desincronism, ca instrument de investigare critica a evolutiei lit. romane.Gruparea de la "Sburatorul" cuprinde revista si canaclul literar cuacelasi nume. Revista a aparut la Bucuresti, intre 1919- 1922 si 1926- 1927,sub conducerea lui Lovinescu.Obiectivele gruparii:1. Promovarea tinerilor scriitori:- lansarea unor nume ca: I. Barbu, Camil Petrescu, G. Calinescu,Pompiliu Constantinescu, Vladimr Streinu, Camil Baltazar. E. Lovinescu obtinesi colaborarea unor scriitori mai vechi (Ion Minulecu) sau ii incurajeaza pecei care au debutat in alte reviste: Rebreanu, H. Papadat- Bengescu.2. Imprimarea unei tendinte moderniste in evolutia lit. romane:- in esenta, modernismul lovinescian porneste de la ideea caexista un spirit al veacului, explicat prin factori materiali si morali, careimprima un proces de omogenizare a civilizatiei, de integrare intr-un ritm dedezvoltare sincronica. Teoria imitatiei era preluata dupa francezul G. Tarde,psiholog si sociolog, care critica viata sociala prin interactiunea reactiilorsufletesti. - societ. romaneasca a intors spatele inertiei orientale si,preluand formele occidentale, a creat premisele dezv. unui fond modern.Fenomenul "formelor fara fund", de care vorbea T. Maiorescu, esteacceptat de Lovinescu, dar criticul il socoteste inevitabil si creator:"formele isi pot crea uneori fondul", sustine Lovinescu, spredeosebire de Maiorescu. - Romania moderna ar fi fructul acestui proces si s-arealizat in ciuda opozitiei fortelor conservatoare. Lovinescu propuneeliminarea rapida a decalajelor culturale si modernizarea lit. romane, decisincronizarea cu spiritul veacului. Princiipiile sincronismului in lit. inseamna,in mod practic, acceptarea schimbului de valori, a elem. ce confera noutate simoderniatate fenomenului litarar. Nu e vorba de o imitatie servila, de unimprumut fara discernamant, ci de o integrare a lit. intr-o forma viabila, inpas cu evolutia artei europene. Prin modernism, Lovinescu intelege depasireaunui "spirit provincial", deci nu opozitie fata de traditie, despecificul national. Polemica modernismului cu traditionalismul duce lacombaterea factorului etnic in cultura, pe care nu-l cintesta, ci subliniazanecesiatea de innoire. In activitatea de critic literar ( vol. de "Critice"), Lovinescu nu a ramas prizonierul propriilor teze, apreciind cugenerozitate teze care nu raspundeau pe de-a-ntregul idelor sale. exemplul celmai cunoscut este pretuirea acordata romanului "Ion", de L. Rebreanu.In schimb, a privit cu ingaduinta si uneori cu reticenta productiileavangardismului, pe care il considera un "modernism dirijat".Modernsimul lovinescian, bazat pe teoria imitatiei si princ.sincronismului,aplicand criteriul estetic in judecata operei de arta, poate fi considerat unmoment pozitiv evolutia culturii si lit. romane.
Un modernism categoric de fronda (lupta), alcatuind asa -zisamiscare de avangarda, a fost promovat la noi de revistele: "Contimporanul"(1922- 1932), "Punct" (1924-1925), "Urmuz" (1928). Publicat deUnknownla11:35Niciun comentariu: Trimiteți prin e-mailPostați pe blog!Distribuiți pe TwitterDistribuiți pe FacebookTrimiteți către PinterestJunimea si Titu Maiorescu

Titu MaiorescuJunimea
Titu Maiorescu, mentorul Junimii, s-a format in spiritulculturii germane, prin studii la Viena si apoi la Paris, si a jucat un rolinsemnat in toate evenimentele culturale si politice si cea de-a doua jumatatea secolului al XIX-lea. Baza criticii maioresciene a fost,in primul rand, lupta pentru adevar, si, ca o prelungire a momentului 1848,lupta pentru propasire culturala. Si Maiorescu a pus accent pe crearea uneiliteraturi nationale,care sa impuna prin tinuta artistica. Maiorescu s-a oprit si asuprastudiului gramaticii in scoala; criticul a considerat asemenea ca oricescriitor trebuie sa scrie pentru popor: Despre srierea limbei romane(1866), Limba romana in jurnalele din Austria (1868). Inainte de Maiorescu nu se poatevorbi despre principii estetice organizate intr-o forma sistematica,conducatorul Junimiirealizand critica de indrumare a literaturii si culturii in asnsamblul lor. Cea dintai lucrare de criticaliterara a lui Maiorescu, studiul Ocercetare critica asupra poeziei romane de la 1867, contine asa cumafirma G. Calinescu, didactic si limpedeestetica maioresceana, ramasa neschimbata pe toata intinderea activitatiicriticului. Criticul incepe prin a stabilifaptul ca fiecare arta are un material de lucru (sculptura-lemnul sau piatra,pictura-culoarea, muzica-sunetele), numai poezia nu are un material specific,caci cuvintele sunt destinate comunicarii. Rolul poeziei este acela de adestepta prin cuvintele ei imaginisensibile in fantezia auditoriului. In conceptia lui Maiorescu, poetultrebuie sa desfasoare o adevarata lupta pentru sesibilizarea cuvantului, caretindea catre abstractizare. Criticul enumera, oferind exemple, catevamodalitati de sensibilizare a cuvantului: alegereacuvantului celui mai putin abstract, utilizarea adjectivelor siadverbelor- epitete ornante, apersonificarilor, comparatiilor, metaforelor. Ideile criticului sunt argumentatecu exemple din operele marilor scriitori universali: Schiller, Victor Hugo,Shakspeare, Horatiu, Heine. Maiorescu incheie prima parte astudiului prin realizarea unei distinctii clare intre politica, product al ratiunii si poezie, product al fanteziei. Condamnate decatre critic sunt poeziile politicesi cele rele istorice pentru casunt lipsite de sensibilitate poetica. In cea de-a doua parte a studiului,Conditiunea ideala a poeziei,criticul stabileste ca obiectele politice sunt iubirea, ura, tristetea, bucuria, disperarea, mania si nu cugetarea exclusiv intelectuala. Unmare pericol pe care maiorescu il sesizeaza este acela al diminutivelor, incare vede o injosire a ideilor. Finalul studiului exprima concisprincipiul critic maiorescian: O criticaserioasa trebuie sa arate modelele bune cate au mai rams si sa le distinga sipe cele rele, curatind astfel literatura de multimea eroilor, sa prepare juneigeneratiuni un camp liber pentru indreptare. Problemele generale ale civilizatieisi culturii sunt dezbatute de maiorescu in studiul In contra directiei de astazi in cultura romana (1868). criticulconsidera ca dezvoltarea culturii si a civilizatiei romane a apucat pe o calegresita prin imitarea formelor occidentale. La cinci ani dupa aparitia studiuluiO cercetare critica asupra poeziei romane de la 1867, Maiorescu publicaarticolul Directia noua in poezia siproza romana, determinat de aparitia operelor unor scriitori valorosi. In fruntea noii miscari, Maiorecu ilsitueaza pe vasile Alecsandri, mai ales datorita continuitatii sale lirice,remarcabila intre 1868-1871, prin publicarea Pastelurilor, a carorlectura in cadrul sedintelor Junimii trezise o puternica admiratie. Despre introducerea in studiu, dupaAlecsandri, a lui Eminescu, criticul Nicolae Manolescu nota: Nu numai talentul neobisnuit al lui Eminescueste intuit cu uimitoare siguranta, cand tanarul publicase doar Venere siMadona, Epigonii su Mortua Est, dar o mare parte din notele poezieisale-pesimismul, ironia, inclinatia spre filozofie, farmecul limbii. Judecata lui Maiorescu dovedeste ointuitie sigura si o ierarhie precisa in valorificarea poeziilor pe care lediscuta. Dupa moartea lui Eminescu, Maiorescupublica studiul Eminescu si poeziilelui (1889), cel mai important studiu maiorescian de critica si analizaliterara. Criticul pleca de la nevoia de a lamuri influenta extraordinara a luieminescu asupra generatiilor urmatoare. Fiind preocupat de tot ceea ceinsemna specific national, Maiorescu a fost interesat si de valorificareafolclorului romanesc. In studiul Asuprapoeziei noastre populare (1868), criticul sustine culegerea de folclor alui Alecsandri din 1852, considerand-o drept comoara de adevarata poezie si totodata de limba sanatoasa,de notitecaracteristice asupra datinilor sociale, asupra istoriei nationale si, cu uncuvant, asupra vietii poporului roman Studiul Comediile d-lui Caragiale (1885), publicat din dorinta de a-lapara pe dramaturg de atacurile din presa vremii, ii ofera lui Maiorescuprilejul de a dezbate problema moralitatii in arta. Orientand literatura momentului si indreptand-ospre calea autenticului si a valorii, Titu Maiorescu reprezinta o personalitateneegalata in critica romaneasca.Afirmatiile sale critice suntpatrunzatoare,exacte si adeseori memorabile.

Publicat deUnknownla11:34Niciun comentariu: Trimiteți prin e-mailPostați pe blog!Distribuiți pe TwitterDistribuiți pe FacebookTrimiteți către PinterestPasoptismul-Dacia literaraDaciaLiterarăApărutăintr-o perioadădificilăpentru publicaţiileautohtone,revistaDacia Literarăasimbolizat un nou inceput pentru literatura română, reprezentând o noutate apresei.Intr-o perioadăîncare puţinelepublicaţiiexistente prezentau preponderent fapte politice,Dacia Literarăa fost patăde culoare dinpresa românească,prin caracterul său literar.
Toate acestea seregăsesc menţionate în articolul-program al revistei, semnat de MihailKogălniceanu in calitate de editor.

Publicată la 30 ianuarie 1840,revista marchează un punct decotitură în literatura românească.
În Introducţie ,articolul prezintă realităţile vremii înprivinţa publicaţiilor naţionale.Sunt menţionate circumstanţele politiceanterioare ce au împiedicat dezvoltarea presei până la momentulrespectiv.Acesta aduce în discuţie şi celelalte ziare naţionale, CurierulRomânesc(1829, IH Rădulescu) ,Albina Românească (1829, Gh Asachi) si FoaiaInimii(1838, G Baritiu). Acestea ,,au mai mult sau mai puţin o coloră localăşi includ prea multă politică fără să pună accentul necesar pe literatură.Astfel, Dacia Literară este prima revistă care se angajează să publice doarlucrări literare şi din toate zonele ţării ,realizându-se o unificare aromânilor pe plan literar.Se va cere, de asemenea, şi originalitate încreaţiile publicate, (fiecare cu ideile sale, ,,cu limba sa, cu chipulsău),astfel promovându-se cultura naţională şi eliminându-se treptat puternicainfluenţă a operelor străine.

Mihail Kogălniceanu anunţă şi intenţia revistei de a-şi exprimapărerea asupra respectivelor opere, asftel anunţând critica de maitarziu:,,Critica noastră va fi nepartinitoare; vom critica cartea, iar nupersoana.Obiectivul revistei este de a oferii ţării ,,o limbă şi o literaturănaţională.
Mai apoi sunt ilustrate marile teme romantice, istoria, naturaşi obiceiurile româneşti,care ar trebui să slujească autorilor drept surse deinspiraţie : ,,Istoria noastră are destule fapte eroice,frumoasele noastre ţărisunt destul de mari,obiceiurile noastre sunt destul de pitoreşti şi de poeticepentru ca sa putem găsi şi noi sujeturi de scris, fără să avem pentru aceastătrebuinta să ne imprumutăm de la alte natii.Tocmai de aceea revista a fostconsiderată manifestul romantismului romanesc.

In articolulprogram, intitulat Introductie,M.Kogălniceanusintetizează în patru puncte idealurile literare ale scriitorilor paşoptişti:

- Combaterea imitaţiei scriitorilor străini şi a traducerilormediocre: îngrijorat de sărăcia literaturii române, ale cărei opere se puteaunumăra pe degete, Ion Heliade Rădulescu lansase un apel încurajator cătretinerii scriitori: Scrieţi, băieţi, orice, numai scrieţi!.

- Crearea unei literaturi de specific naţional: în loc să imitepe scriitorii străini, românii ar putea făuri o literatură autohtonă, inspiratădin istorie, natură şi folclor. Preluată din estetica romantică europeană,această triplă recomandare se va regăsi în operele paşoptiştilor.

- Lupta pentru unitatea limbii: Ţălul nostru este realizaţiadorinţei ca românii să aibă o limbă şi o literatură comună pentru toţi.Eforturile Şcolii Ardelene de unificare a limbii sunt continuate de paşoptişti,care încearcă să formuleze normele limbii literare, respingînd exagerărilelatiniste şi pledînd pentru introducerea alfabetului latin.

- Dezvoltarea spiritului critic: sperînd ca prin impunereaacestor reguli să creeze un sistem de valori pentru publicul român, M.Kogălniceanu introduce şi conceptul de critică obiectivă, subliniind că analizacritică se va face numai asupra operei: Critica noastră va fi nepărtinitoare.Vom critica cartea, iar nu persoana.


La finalul articolului sunt precizate rubricile ce vor exista înrevista, articole originale, compunerile originale, critica noilor apariţii şiTelegraful Daciei, care va include ştiri, informaţii, noutăţi, etc.

În spiritul său, combinând elemente romantice, dar şi elementede clasicism, s-au afirmat marii scriitori ai literaturii romane pasoptiste sipostpasoptiste: Costache Negruzzi , Vasile Alecsandri, Ioan Heliade-Răadulescu,Grigore Alexandrescu, Gheorghe Asachi, Nicolae Bălcescu, Nicolae Filimon,Alexandru Odobescu, Bogdan Petriceicu-Haşdeu.

Principiile luminoase ale Daciei Literare au generat un climatpropice evoluţiei literaturii naţionale (sub raport cantitativ, dar mai alescalitativ): acum "iau naştere toate formele moderne ale beletristicii,unele dintre acestea (mai ales în domeniul poeziei lirice si prozei scurte)ajungând chiar să fie ilustrate prin creaţii de vârf. Fenomenul caracterizant alepocii îl constituie coexistenţa mai multor curente şi orientări literare:elemente preromantice şi romantice, clasice si realiste, care se pot întalnichiar în opera aceluiaşi autor.

Dacia Literară a fost publicaţia care a redresat literaturaromână şi care a oferit impulsul necesar pentru dezvoltarea unei adevărateliteraturi naţionale.

Publicat deUnknownla11:33Niciun comentariu: Trimiteți prin e-mailPostați pe blog!Distribuiți pe TwitterDistribuiți pe FacebookTrimiteți către PinterestNeomodernismul-N. Stanescu- In dulcele stil clasic
Generalitati
Poezia IN DULCELE STIL CLASIC face parte dinvolumul " în dulcele stil clasic ", căruia i-a dat şi titlul, si carea fost publicat in anul publicat în 1970.
Poezia " In dulcele stil clasic "este o modaliate prin care Nichita Stanescu parodiaza fara ironie stilul clasical poeziei traditionale fiind totodata o poezie "lirică galantă - sintezăîntre elegantul stil trubaduresc şi lamentaţiile amoroase din timpul lui IenachiţăVacarescu supusă de Nichita Stănescu unui tratament deregenerare-caricaturizare (Al.Ştefănescu)

Spre deosebire de viziunea sentimentului deiubire din poezi; "Leoaică tânăra, iubirea", unde dragostea estedevoratoare, agresivă ş buivcrsanlâ, în poezia "în dulcele stilclasic", iubirea esle caricaturizată persiflată, minimalizată după modelulliricii siropoase a poeţilor Văcăreşti
"Dintr-un bolovan coboară pasul tău dedomnişoară.
Dintr-o frunză verde, pală pasul tău dedomnişoară.
Dintr-o înserare-n seară pasul tău dedomnişoară. Dinlr-o pasăre amară pasul tău de domnişoară.
O secundă, o secundă eu 1-am fost zării înundă. El avea roşcată fundă. Inima încet mi-ăfundă.
Mai rămâi cu mersul tău parcă pe timpanul meublestemat şi semizeu căci îmi pare foarte râu.
Stau întins şi lung şi zic. Domnişoară, mainimic pe sub soarele pitic aurit şi mozaic.
Pasul trece eu rămân."

Temapoeziei este erotică, dar iubirea nu mai este o "leoaicătânără", o energie ce poate reordona universul, ci este aici un simplupretext liric, o iubire întâmplătoare, nesemnificativă.

Ideea poeticăexprimă nepăsarea, indiferenţa jovială a oului liricpentru iubirea efemeră şi convenţională.

Structura poeziei. Poezia este alcătuită din patru catrene şi un versliber, ce se constituie într-o concluzie referitoare la efemeritatca timpuluiîn relaţie directă cu sentimentul de iubire ("Pasul trece, curămân").
Prima strofă ilustrează ideea conform căreiaiubirea suavă este o galanterie a naturii, care a născut-o din mineral("Dintr-un bolovan coboară"), ori din vegetal ("Dintr-o frunzăverde, pală"), sentimentul fiind exprimat printr-o metaforă care sugereazăefemeritatea acestui sentiment uman: "pasul tău de domnişoară". Aiciviziunea despre iubire este aceea de sentiment trecător, poetul nu mai este un"centrum mundi" capabil să reordoneze lumea după legi proprii, ca în"Leoaică tânără, iubirea".

Strofa a doua
- plasarea iubirii într-o "înserare-nseară", sentimentul fiind perceput superficial şi efemer ca un "pasde domnişoară", care trece la fel de repede cum a venit, "dintr-opasăre amară". Versul "Pasul tău de domnişoară", care este ometaforă pentru a exprima sentimentul de dragoste, este aproape un lait-motiv,fiind repetat de patru ori în primele două strofe.

Strofa a treia
- se simte rasuflarea unui sentimentsuperficial, care durează puţin,numai "o secundă, o secundă",din care cauză poetul are un ton persiflant, "inima încet mi-afundă".Ca şi în "Leoaică tânăra, iubirea", sentimentul are conolaţiicromatice, "el avea roşcată fundă", în cealaltă poezie iubirea fiindo "leoaică arămie".

Strofa a patra
- poetul se afla in ipostaza unui sufletîmpovărat parcă de un blestem ("blestemat şi semizeu"), deoarece elînregistrează ("parcă pe timpanul meu") trecerea iubirii care nu maieste un sentiment profund ("mai rămâi cu mersul tău") şi de aceea nusimte emoţie şi nici bucurie, "căci îmi este foarte rău", cutrimitere discretă către stările de chinuri şi leşinuri provocate de dragosteadin poeziile Văcăreştilor.

Ultima strofa
- este o grava meditatie pe tema scurgeriiireversbile si inutile a timpului, dublata de sanctionarea nimicirii omenesti:Stau intins si lung si zic/ Domnisoara, mai nimic/ pe sub soarele pitic/ auritsi mozaic. Finalul poeziei inregistreaza resemnat trecerea timpului, raportatala aparentul imobilism al fiintei: Pasul trece, eu raman". Trecereapasului a imbolnavit fiinta de o boala demiurgica": eul devine semizeudatorita sansei intalnirii, dar ramane blestemat, condamnat la a numi nenumitul,ideea (platoniciana) de frumusete. intalnirea ce se dovedise seducatoare e unaccident al semnificatiilor": pasul, semn nonsalant al gratiei, il atingefulgurant pe seducatorul sedus. Eliberarea de vraja aproape erotica a pasuluide domnisoara" este iminenta. Drama separarii se indulceste" prininvocatia incantatorie: Mai ramai cu mersul tau / parca pe timpanulmeu".

Procedee artistice:
Sunt de natura convenţionala, sugestiv pentru o parodie a liricii galante,în care poetul se lamentează şi se văicăreşte.
Nichila Stănescu conferă însă modernitatestilului, prin metafora sugestivă a iubirii ("pasul lău dedomnişoară"), prin epitetele inedite ("frunză verde, pală","roşcată fundă") şi prin ritmul şi muzicalitatea extraordinara apoeziei. Publicat deUnknownla11:33Niciun comentariu: Trimiteți prin e-mailPostați pe blog!Distribuiți pe TwitterDistribuiți pe FacebookTrimiteți către PinterestTraditionalismul-V.Voiculescu, In Gradina Getsemani(*) Poeziamodernistă + o poezie de idei + nu este poezia sentimentelor sau astărilor
+ direcţia de dezvoltare a liriciieste de la abstract spre concret (ideile se corporalizează) sub forma unor metaforecare se dezleagă: * dinamic / în profunziume /pe verticală* pe orizontală mai multeversuri (tehnica ingambamentului)
+ este o poezie care se dezleagăprin chei culturale profund intelectualizată + ca şi în proza de analiză psihologică se produce un fenomen de obiectivarea subiectului (E.Lovinescu) cele mai intime stări, idei sunt aduse şiaşezate sub lupă în vers
(*) Poeziatradiţionalistă + se dezvoltă sub auspiciilerevistei literare şi cenaclului Gândirea, mişcare la origine din Ardeal, apoimutată la Bucureşti. Conducerea: iniţial Cezar Petrescu, ulterior NichiforCrainic + în principiu se opune vehement modernismului promovat de E. Lovinescu + preia din secolul al XIX-lea toate elementele care susţinparticularităţile naţionale (folclorul, istoria neamului şi frumuseţile ţării) revelatoarepentru autohtonism (!) (aceste idei au fost promovate întâi de Dacia Literară(1840) şi apoi de curentele de la sfârşitul secolului al XIX-lea:semănătorismul şi poporanismul) + laaceşti trei factori se adaugă şi ortodoxismul (factorul spiritual-creştin) ca oformă de manifestare a spiritului românesc
+ dinpunct de vedere al formei se promovează elementele de prozodie şi structura depoezie cu formă fixă (a) În grădina Ghetsimani tradiţionalism
autor şi curent




titlu şi curent


sensul biblic


(*) teologia













accent pe suferinţă

Isus / poet de geniu

discursul liric
lirismul obiectiv



spaţiu sacru
deosebire
Sfântul Graal





analiză de text

Deus absconticus


analiză de text








maximă tensiune liricăproblematica geniului

elemente romantice / moderniste



analiză de text

ultimul vers

încheiere
La nivelul lui V. Voiculescu (poet gândirist), tradiţionalismul s-a manifestat fie prin volume de poezii cu tematică religioasă (de exemplu Poeme cu îngeri sau volumul Pârgă), fie prin cultivarea sunetului (Ultimele sonete în traducere imaginară după Willan Shakespeare) sonete scrise pe aceleaşi teme şi numerotate în continuarea lor, drept mărturie a recunoaşterii valorilor clasice.
În Grădina Ghetsimani (Grădina cu măslini) este o poezie ce respectă formal programul tradiţionalist, respectiv preia din Biblie unul din cele mai dramatice momente din istoria creştinătăţii (momentul de reculegere după cina cea de taină, urmat de arestarea lui Christos).Este momentul de linişte şi de cumpănă, în care Iisus pare să înţeleagă nu doar propriul destin, ci şi sensul sacrificiului său. Metaforic, Grădina cu măslini este un spaţiu sacru, un mic Paradis, dominat de armonie sublimă.
(*) În literatura antebelică o constantă filozofică este teologia (cunoaşterea lui Dumnezeu): foarte multe opere / autori tratează pornind de la biblie problema relaţiei dintre om şi Dumnezeu lume şi divinitate, mai ales când omul este geniul.Există două tipuri de teologie:(i) teologia dialectică, care presupune că Dumnezeu sau forţa tutelară care cuprinde simultan plus şi minus;(ii) teologia apofatică constă în: Dumnezeu nu se revelează categorii afirmative, ci prin intermediari. La aceasa se adaugă principiul Deus absconticus Dumnezeu care se ascunde şi care poate fi înţeles pe de o parte ca un creator care şi-a întors faţa de la propria creaţie şi s-a mâniat pe fiul său drept care nu mai dialoghează, şi chiar poate să-l pedepsească dacă se abate de la destinul său.Pe de altă parte Dumnezeu se ascunde sau se revelează în fiecare fir de iarbă. Autori principali: Blaga, Psalmii lui Arghezi şi V.Voiculescu.
Poezia propune în esenţă o viziune interesantă (modificată) personală, despre Iisus ca fiu al creatorului suprem, în sensul că viziunea este mult umanizată cu un accent aproape modernist pe suferinţa acestuia.
(*) Imaginea acestui Iisus este foarte asemănătoare poetului de geniu, pentru că se construieşte pe dualitatea uman-divin şi pe zbaterea pentru depăşirea limitelor umane - rădăcini profund romantice.
Discursul liric este alcătuit din patru catrene respectând elementele de prozodie (ritm, rimă). Lirismul obiectiv se conturează prin folosirea persoanei a III-a pentru postura lui Iisus poetul de geniu, în timp ce eul liric îşi asumă aici rolul de povestitor. De fapt este o confesiune care simulează obiectivarea pentru a transmite sub forma unei parabole modelul sacrificiului cristic. Spaţiul ales pentru desfăşurarea acestei problematici folozofice este grădina cu măslini un simbol clasic pentru transferul armoniei sublime pe pământ, un mic paradis cuprins de linişte înainte de furtuna dezlănţuită de arestarea biblică.Spre deosebire de sursa biblică, imaginea lui Iisus este una a omului supus ispitei.Chiar din primul vers (Iisus lupta cu soarta şi nu primea paharul) metafora ispitei se instalează alături de o sumă de alte conotaţii (paharul plin de mâhnire biblic sau o posibilă anticipare a Sfântului Graal).
În aceeaşi strofă portretul lui Iisus se dezvoltă romantic printr-o cromatică specifică sugerând dualitatea (Curgeau sudori de sânge pe chipu-i alb ca varul).
Figurile de stil impresionează doar prin retorică sau prin selecţia lexicală. Nuanţele de superlativ absolut sunt obţinute prin inversiuni şi prin analogii romantice (amarnica-i strigare stârnea în slăvi furtuna). Totuşi, în această metaforă a furtunii se poate sesiza o abatere spre modernism, în sensul folosirii conceptului de Deus absconticus (un Dumnezeu care şi-a întors faţa de la lume, de la propria creaţie, chiar şi de la propriul fiu, dar care nu acceptă împotrivirea în faţa destinului).
Cea de-a doua strofă abundă în cuvinte cu valoare intrinsecă de superlativ: o mână nendurată, grozava cupă, infama băutură. Tehnica folosită este cea a gradaţiei ascentele: imaginile se organizează gradat, spre hiperbolă: şi-o sete uriaşă stă sufletul să-i rupă.
Ce-a de-a treia strofă acumulează efecte sinestezice, preluând de la simbolişti jocul imaginilor senzoriale în apa ei verzuie jucau sterlici de miere. Cele două imagini tind să formeze în manieră modernistă un oximoron: sub veninul groaznic simţea că e dulceaţă.
Punctul de maximă tensiune lirică în această strofă se concentrează asupra geniului care în continua zbatere pentru a realiza o operă care învinge timpul îşi abandonează natura umană (Bătându-se cu moartea, uitase de viaţă) realizează un portret al geniului în luptă cu timpul. Este o metaforă subtilă care pune însă în valoare, în manieră romantică, problematica geniului. Pe aceeaşi direcţie romantică se construieşte şi ultima strofă. Astfel peisajul absoarbe starea de luptă interioară a omului de geniu (asimilat aici cu Iisus). Se obţine un efect modernist, acela de paradox, prin răsturnare sau convertirea valorilor. Peisajul este desacralizat şi această grădină a liniştii se transformă într-un spaţiu al frământării (vraiştea grădinii). Este un moment de criză, surprinsă metaforic, nu doar la nivelul neînţelegerii sacrificiului, ci şi la nivelul efectului pe care îl suportă întreaga lume desacralizarea / prăbuşirea în neant.
Ultimul vers devine astfel o metaforă pentru sfârşitul iminent al lumii / apocalipsa: Ulii de sară dau roate după pradă. Imaginea e violentă şi agresează postura unui Iisus biblic conceput tradiţionalist.
De aceea, deşi construită pe formule gândiriste / tradiţionaliste, poezia lui Voiculescu dovedeşte că modernismul contaminează gândirea şi sensibilitatea creativă a poetului interbelic.








Publicat deUnknownla11:31Niciun comentariu: Trimiteți prin e-mailPostați pe blog!Distribuiți pe TwitterDistribuiți pe FacebookTrimiteți către PinterestGeorge Bacovia-LacustraPublicată în volumulPlumb,apărut în1916, poeziaLacustrăaparţine esteticii simboliste şieste semnificativă pentru universul bacovian.
DEZVOLTAREA ARGUMENTELOR
Titlulpoeziei este simbolic. Cu sens denotativ,lacustrareprezintăo locuinţă primitivă, din paleolitic, temporară şi nesigură, construită pe apăşi susţinută de patru piloni. Podul care păstra legătura cu lumea terestră eranoaptea tras de la mal pentru a-i proteja pe locatarii casei de pericolul lumiiexterioare. Cu sens conotativ, titlul sugerează faptul că eul poetic este supusîn permanenţă pericolului agresiunii din partea lumii exterioare, de care seizolează, devenind în felul acesta un însingurat, un prizonier al proprieilumi.
Temapoeziei reprezintă un nucleu al întregii opere bacoviene:dezagregarea cosmică şi regresiunea în haosul primordial amorf, descompunereaspirituală sub efectul ploii, alienarea fiinţei sub presiunea materieicopleşitoare, descompunerea lentă a sinelui şi a materiei.
La nivel formal,poezia este alcătuită din patru catrene, dispuseîn mod simetric. Construcţia ei este circulară. Lumea imaginată ca un cercînchis este redată prin repetiţia versurilor:De-atâtea nopţi audplouând, Sunt singur, şi mă duce un gând/ Spre locuinţelelacustre".Simetria strofei iniţiale şi a celei finale conferămonotonia.
Imaginarul poeticse organizează în jurul a două simboluri:ploaia-reprezintă dezagregarea eului, tristeţe, monotonie, descompunerea materieişilacustra -simbol al limitării orizontului uman.
Strofa întâiexprimă, în mod simbolic, dezagregarea materiei, subacţiunea unei ploi permanente, plasată în atemporalitate:De-atâteanopţi aud plouând.Percepţia unei alunecări în acvatic se face gradat,de la o reacţie personală, în regim intim, la înregistrarea unei reacţiicosmice:Aud materia plângând.Căderea ploii acţioneazăhipnotic asuprasomnuluifiinţei şi a lumii. Astfel, apeledin realitatea obiectivă,ploaia",se contopesc cu apelevisului, subconştientul, ambele având proprietatea de a descompune, a dizolva.Apele ploii, conştientul, aduc la suprafaţă, din visapeleprofunde"ale conştiinţei, imaginealacustrelor3.Izolareapoetului este exprimată direct:Sunt singur".
In strofa a doua,este continuată ideea elementului acvatic, prinintermediul unor simboluri precum:scânduri ude", vaF,pod", maF.Starea de nevroză, de iritare, provocată în primastrofă de plânsul şi dezagregarea materiei, se corelează cu spaima, în strofaa doua, sentimente generate de pericolul iminent:Jn spate măizbeşte-un vaF.Reacţiile instinctuale primează, eul fiind redus lacontururile acestora:Tresar prin somn, şi mi se pare/ Că n-am traspodul de la maT.Apare motivul somnului purtând sugestia morţii, căcisomnul bacovian este un somn întors", care se transformă într-un coşmar.
Strofa a treiaamplifică starea de angoasă, de nelinişte, desingurătate a poetului, prin regresiunea îngolul istoric"alînceputurilor lumii. Singurătatea este proiectată în eternitate prinintermediul versului:Pe-aceleaşi vremuri mă găsesc".Teamade neant produce exasperare, dar şi resemnare în izolare.
Dezagregarea se extinde la nivelul întregului univers,piloţiigrefai lumii lăuntrice prăbuşindu-se sub acţiunea distrugătoare aapei. încordarea, întinderea nervilor în mod excesiv preconizează apropiereasfârşitului, cu sugestia motivului biblic al potopului.
Ultima strofao reia simetric pe prima, în afară de versul aldoilea, care se realizează ca o prelungire a primului catren:Tottresărind, tot aşteptând.Accentul cade pe planul subiectiv,trecându-se de la universal la individual. Descompunerea este o acţiune liniarăşi finită.
Nivelul fonetic; prozodia
Din punct de vederefonetic,frecvenţa vocalelora, o,usugerează plânsul universal, tristeţea metafizică, ultimele douăfiind vocale închise.
Măsura versurilor este de opt silabe, versul este mediu, ritmul iambic. înprima şi în ultima strofă, monorima se realizează prin intermediulsilabei-ând,ceea ce sugerează bocetul, plânsul cosmic almateriei. În celelalte două strofe rimează doar versurile al Iî-lea şi alIV-lea.
La nivel morfologic,se remarcă abundenţa verbelor laprezent:aud, sunt, mă duce, dorm, mă izbeşte, tresar, mi se pare, seîntinde, mă găsesc, simt, se prăbuşesc,ce sugerează permanenţa stăriide dezagregare. Gerunziile:plouând, plângând, tresărind,aşteptând,sugerează monotonia, prelungirea la infinit a stării dedisperare, tristeţea cosmică. Folosirea repetată a verbuluiaud,dăimaginii poetice o dimensiune auditivă; plânsul lăuntric devine plânsulîntregului univers.
La nivel lexical,cuvintele din sfera semantica a apei:plouând,plângând, ude, val, mal,se organizează în două câmpurisemantice:ploaiaşilacustra.
La nivel stilistic,se observă prezenţa rară a metaforei:audmateria plângând.
CONCLUZIA
Prezenţa unor motive literare precum: moartea, ploaia, golul, noaptea, plânsul,nevroza, înscrie această poezie în lirica simbolistă.

textul poezieiLacustrăGeorgeBacovia:
De-atătea nopţi aud plouând,
Aud materia plângând...
Sunt singur, şi mă duce-un gând
Spre locuinţele lacustre.
Şi parcă dorm pe scânduri ude,
în spate mă izbeşte-un val
Tresar prin somn, şi mi se pare
Că n-am tras podul de la mal.
Un gol istoric seîntinde,
Pe-aceleaşi vremuri mă găsesc...
Şi simt cum de atâta ploaie
Piloţii grei se prăbuşesc.
De-atătea nopţi aud plouând,
Tot tresărind, tot aşteptând...
Sunt singur, şi mă duce-un gând
Spre locuinţele lacustre Publicat deUnknownla11:30Niciun comentariu: Trimiteți prin e-mailPostați pe blog!Distribuiți pe TwitterDistribuiți pe FacebookTrimiteți către PinterestSimbolismul-George Bacovia,Plumb- artă poetică simbolistă modernă -Dormeau adânc sicriele de plumb,
Şi flori de plumb şi funerar veştmânt --
Stam singur în cavou... şi era vânt...
Şi scârţâiau coroanele de plumb.

Dormea întors amorul meu de plumb
Pe flori de plumb, şi-am început să-l strig --
Stam singur lângă mort... şi era frig...
Şi-i atârnau aripile de plumb.

PoeziaPlumbdeschide volumul cu acelasi titlu,aparut in perioada interbelica (anul 1916) si marcheaza debutul lui Bacovia inlumea literara.
Poezia este oartă poetică, deoarece autorul îşiexprimă în mod direct, prin mijloace artistice, concepţia despre condiţiaartistului în lume.
Textul se inscrie inlirica simbolistă modernăprinutilizarea elementelor specifice precum:folosirea simbolurilor, tehnicarepetitiilor, valorificarea cromaticii, ipostaza tragica a eului liric.Dramatismul este sugerat prin corespondenta care se stabilesteintre lumea exterioara si cea interioara.
Titlulpoeziei este format dintr-un singur substantiv carecoincide cu laitmotivul poeziei. Cuvântul plumb, format dintr-o vocalăînchisă de câte două consoane grele, se repetă de 7 ori în text şi sugereazăun spaţiu închis, o stare de angoasă, apăsare şi imposibilitatea eului liric dea evada.
Tematextului este condiţia poetului într-o lume ostilă,sufocantă, apăsătoare, dominată de obiecte. Din această lume nu se poate evadaşi nu există refugii salvatoare.
Poezia estestructuratăîn două catrene,organizate pe baza paralelismului sintactic. Prima strofă corespunde realităţiiexterioare, iar cea de-a doua strofă corespunde realităţii interioare.
Lirismuleste subiectiv, evidenţiat prinnumeroasele mărci ale subiectivităţii: verbe la persoana I singular("stam", "am început") şi pronume sau adjective pronominalela persoana I singular ("amorul meu").
Strofa Isurprinde elemente ale unui cadruspatial închis, apasator, sufocant, în care eul liric se simte claustrat.Verbul "dormeau" din primul vers este o metaforă a morţii caresugerează un sfârşit continuu specific liricii bacoviene. Se formează un câmpsemantic al universului mortuar: "sicriele de plumb", "veşmântulfunerar", "flori de plumb", "coroane de plumb". Acesteelemente construiesc un decor artificial în care, prin repetarea epitetului"de plumb", se creează impresia unei existenţe fără sens şi fărăposibilitatea înălţării.
Toate obiectele sunt marcate de împietrire. Eul liric esteprezent într-o ipostază de însingurare totală: "stam singur", vântulfiind singurul element care sugerează mişcarea, însă produce efectele reci alemorţii. Verbul "scârţâiau" din ultimul vers întăreşte senzaţia deiritare, nevroză, angoasă.
Strofa a II-ase află sub semnul tragiculuiexistenţial dat de moartea afectivităţii: Dormea întors amorul meu de plumb.Epitetul întors, referitor la sentiment, adânceşte senzaţia unei lumipărăsite de orice speranţă, de mântuire, înălţare. Marcat de aceeaşisingurătate totală, eul liric ajunge să se privească din exterior ca un străin;strigătul său de deznădejde fiind o încercare de salvare iluzorie.
Metafora frigului simbolizează disoluţia materiei, iar imagineametaforică a îngerului cu "aripi de plumb" presupune senzaţia căderiidefinitive a omului într-o lume a morţii în care înălţarea nu mai este posibilă.Înstrăinarea, împietrirea, izolarea, singurătatea, privirea însine ca într-un străin, se înscriu în estetica simbolistă.Sursele expresivităţii şi ale sugestiei se regăsesc lafiecarenivel al limbajului poetic.
Lanivel fonetic,se remarcă predominanţavocalelor închise o, i şi u, care dau sentimentul de vid interior, iaraglomerarea consoanelor dure b, p, m, n, creează o sonoritate bizară, lugubră.
Lanivel morfologic, predomină timpul imperfect, untimp al acţiunilor continue, neterminate, obsedante. Singurele care diferă,verbele am început şi să strig, marchează conştientizarea dramatică a euluiliric.
Lanivel sintactic, propoziţiile sunt predominantprincipale, independente, deseori coordonate prin "şi" ceea ceintensifică, prin aglomerare, senzaţiile. De asemenea, se remarcă topicainversă, cu subiectul postpus: Dormeau adânc sicriele de plumb, Dormeaîntors amorul meu de plumb.
Lanivel lexical, predomină cuvintele din câmpulsemantic al morţii; repetarea lor are ca efect monotonia.Lanivel stilistic, se remarcă prezenţa simboluluicentral plumb, asociat metaforelor: flori de plumb, coroanele de plumb,aripile de plumb şi expresivitatea epitetului amorul meu de plumb.
Versurile au masura fixă de zece silabe şi rimă îmbrăţişată.Aceste două elemente contribuind în plus la ideea de închidere.
În concluzie, poezia Plumb de George Bacovia este o artăpoetică şi se înscrie în lirica simbolistă modernă prin folosirea simbolurilor,a repetiţiei, prin valorificarea cromaticii, a sugestiei şi prin exprimareapropriei concepţii despre condiţia artistului într-o lume ostilă, monotonă şisufocantă.

UNIVERSUL BACOVIANSpațiul. Nu există spații protectoare, ci doar spații ostile, agresive.Peste tot se simte prizonier, chiar și în propriul corp. Pentru el nu existăacasă.
Timpul. E un prezent obsedant, monoton, ostil, devorator, nu existătimp protector în care eul să se poată refugia.
Eul. Se simte abandonat, singur, înstrăinat, neînțeles, damnat.Este un eu nevrotic, melancolic, anxios, al stărilor negative, dezagregate.
Erosul. Este asociat adesea cu boala și moartea, cu sentimentuldezagregării, al pierderii în neant. Iubirea este la Bacovia un prilej denevroză.
Natura. Este un decor care amplifică nevroza, anotimpurile sunt surseale nevrozei. Căldura verii descompune, toamna subliniază sentimentul desfârșit de lume, gerul iernii stârnește frigul metafizic.
Culorile. Apar culori obsedante. Negru, violet, gri,alb și galben. Ele nu au semnificațiile obișnuite ale simbolisticii culorilor,ci transcriu stări de tristețe, agitație, nevroză, boală, disperare.
Muzicalitatea. Sunt prezente atât procedee stilistice cuefect muzical, cât și motivul literar al instrumentelor muzicale.

Publicat deUnknownla11:28Niciun comentariu: Trimiteți prin e-mailPostați pe blog!Distribuiți pe TwitterDistribuiți pe FacebookTrimiteți către Pinterest Postări mai vechiPagina de pornireAbonați-vă la:Postări (Atom)Totalul afișărilor de paginăDespre mineUnknownVizualizați profilul meu completArhivă blog 2014(19) martie(19)Eugen Lovinescu si modernismulJunimea si Titu MaiorescuPasoptismul-Dacia literaraNeomodernismul-N. Stanescu- In dulcele stil clasicTraditionalismul-V.Voiculescu, In Gradina GetsemaniGeorge Bacovia-LacustraSimbolismul-George Bacovia,PlumbFloare albastra-Mihai EminescuRomantismul-Luceafarul, Mihai EminescuRomanul de dupa 1980-Mircea Nedelciu, Zmeura de ca...Romanul realist postbelic- M.Preda - MorometiiRomanul experientei-M.Eliade- MaitreyiRomanul subiectiv/de analiza psihologica- Ultima n...Romanul obiectiv-Liviu Rebreanu- IonRomanul realist balzacian-G.Calinescu, Enigma OtilieiRomanul traditionalist-M.Sadoveanu, BaltagulNuvela istorica-C.Negruzzi-Alexandru LapusneanulNuvela: I.Slavici - Moara cu NorocBasmul:I.Creanga-Povestea lui Harap-Alb

TAGS:Revista bac 

<<< Thank you for your visit >>>

Hot Websites